Gabi Tamaș 2018

Era toamnă rece la Vilnius, vântul bătea tăios, iar nocturna stadionului părea să tremure împreună cu suporterii. România venea cu speranță și cu presiune, pentru că fiecare meci din Liga Națiunilor conta. În vestiar, înainte de joc, era liniște. Se auzeau doar zgomotele discrete ale ghearelor de pe podea și respirațiile concentrate ale jucătorilor.

Și acolo, printre ei, stătea Gabi Tamaș – veteranul. Cu privirea lui calmă, dar hotărâtă, cu felul direct în care vorbea, a fost genul de jucător care nu avea nevoie de multe discursuri. Spunea două propoziții, dar toată echipa înțelegea mesajul: “Intrăm, jucăm, luptăm până la capăt. Nu plecăm fără puncte!”

Meciul a început. România a intrat tare, a presat, iar golul a venit și a adus speranță. Apoi timpul a trecut, minutele s-au scurs, iar Lituania a împins încet-încet. Pe final, adversarii au egalat. Părea că destinul pregătise o dezamăgire amară într-o noapte baltică.

Dar echipa nu a cedat. Tamaș, mereu cu vocea ridicată în apărare, și-a ținut oamenii concentrați: “Capul sus! Nu s-a terminat!” Iar soarta, poate impresionată de încăpățânarea românilor, a mai lăsat câteva clipe de speranță.

Și atunci a venit momentul de magie. În prelungiri, România a reușit golul victoriei. Bucurie, descătușare, strigăte, o explozie de emoție. Jucătorii s-au strâns, și pentru o clipă frigul nu a mai existat. România a câștigat cu 2–1, într-un meci care părea pierdut pe final, dar câștigat prin încăpățânare și caracter.

Iar Tamaș? A rămas simbolul acelui tip de fotbalist dur, dar adevărat, care, cu toate aventurile și episoadele controversate din cariera lui, pe teren a dat mereu totul. A fost genul de jucător care aducea curaj, glas puternic în apărare și mentalitate de luptător. Nu doar a jucat, ci a ținut echipa strânsă când conta.

Așa s-a scris povestea acelei seri: frig, tensiune, dramă, iar la final – România victorioasă și un Gabi Tamaș care și-a pus amprenta prin spirit și experiență.