Gheorghe HAGI - România Legends și Galatasaray Legends

În seara aceea, Clujul părea să respire altfel. Cerul, ușor tulbure, parcă aștepta și el fluierul de start. Pe stadion, culorile se amestecau: galben-roșu și tricolorul, emoții adunate laolaltă după ani în care doar amintirile mai țineau vie magia. România Legends vs. Galatasaray Legends — nu era doar un meci, era o întoarcere în timp.

Tribunele fremătau când pe gazon a apărut silueta care înseamnă, pentru ambele tabere, geniul fotbalului: Gheorghe Hagi. Pentru români — „Regele”. Pentru turci — idol etern. Aplauzele au fost aceleași, doar accentele strigătelor diferite.

Jocul a început cu ritm blând, de amintire, apoi tot mai viu, ca și cum iarba din Cluj trezea în toți dorința de a mai fi, măcar pentru câteva minute, cei de altădată. Pase fine, zâmbete, glume între adversari, dar în ochii lor se vedea mereu o flacără competitivă.

Când mingea a ajuns la Hagi, timpul a stat. A făcut o fentă simplă, dar plină de eleganță, și stadionul a răsuflat cu uimire ca în ’94 și ca pe vremurile Istanbulului. A ridicat privirea, a zâmbit scurt și a trimis mingea acolo unde numai el știe: cu o pasă de pictor, a deschis jocul și stadionul a izbucnit.

Finalul a fost mai mult decât scorul. A fost îmbrățișarea dintre generații, dintre două lumi care l-au iubit pe același om. Hagi a salutat spre români, a salutat spre suporteri turci, apoi a ridicat mâinile spre cer, ca o recunoaștere că fotbalul trece timpul, dar emoția rămâne.

La Cluj, în acea seară, România Legends și Galatasaray Legends nu au jucat doar un meci. Au scris o amintire. Iar în mijlocul ei, cum altfel, Gheorghe Hagi — legătură între două popoare, două istorii și un singur sentiment: dragostea pentru fotbal.